Text Box: Elena Malec – eseu, poezie, proză 

 

 

 


Literatura e politică

eseu

 

S-a spus şi o mai spun aici, politica unei ţări nu o fac politicienii, guvernele, partidele, grupările, combatanţii, militanţii, demostranţii.

Politica unei ţări e cultura ei, arta şi, mai ales, literatura ca formă supremă de exprimare a unei spiritualităţi, a unei naţii.

Iată căteva consideraţii pe care Ion Heliade Rădulescu le făcea īntr-o conferinţă ţinută la tribuna Ateneului Romān la 10 decembrie 1867:

„...politica va să zică ştiinţa ce se ocupă despre binele material şi moral al societăţii.

Cine se ocupă de agricultură, de comerţ, de industrie şi le face a prospera; cine se ocupă de ştinţe, arte şi măiestrii, despre tot ce poate da cetăţenilor pīinea spre fiinţa atīt materială cīt şi morală, independenţa lor individuală şi colectivă;- cine se ocupă despre a asigura prezentul şi viitorul naţiunii, despre a libera pe oameni de jugul neaverii, de jugul ignoranţei, de jugul foamei şi imoralităţii, de jugul dinăuntru şi din afară, - cine se ocupă pe līngă acestea de fericirea cetăţenilor, pentru a le īnfrumuseţa toate cīte văd şi aud; aceia nu se ocupă decīt de adevărata politică. Iată, dar, că adevărata literatură a unei naţiuni este adevărata ei politică.

Diferenţa īntre politică şi literatură nu este decīt că literatura cuprinde īn sine politica, unde politica propriu-zisă nu cuprinde literatura īntreagă.

Literatura şi politica īnsă spre a mīntui societatea, spre a corespunde scopului său are de datorie a fi totdeauna īn adevăr, căci erorile, şi cele fără voie, fac a īnapoia popolii şi īi ruină.

O greşeală īn politică şi prin urmare īn literatură, la cei ce sunt capi ai politicei sau literaturei unei epohe, e mai mult de o crimă, decīt un rău; este crima ridicată la a şaptea putere, ca să mă exprim printr-un termen biblic. Crima stinge un individ sau o familie; eroarea īn doctrine ţine popolii cu miile de ani īn īntuneric şi sclavie, greşala īn literatură sau īn politică stinge naţiuni īntregi.

 

XII

Politică mare s-a făcut de Văcărescu Ienache, de P. Maior, de Georgie Lazăr, de banul Bălăceanul, ce a făcut a se da ştiinţele īn limba romānă, de societatea Philarmonică ce īnfiinţă teatrul romān. Politică mare au făcut toţi autorii şi poeţii Romāniei”*

 

Da, politică mare au făcut poeţii şi scriitorii mari ai acestui neam. Pentru că o meserie o poţi practica oriunde. Cultura o faci īntr-o limbă, iar limba e sufletul unui popor.

Scriitorul e mai legat de neamul său decīt muncitorul, e mai responsabil de mersul ţării lui decit ţăranul. Scriitorul e mai vinovat īn faţa istoriei decīt muncitorul şi ţăranul. Ţaranul poate lucra pămīntul oriunde, muncitorul poate fabrica piese oriunde, dar poetul unui neam care pleacă aiurea īn ce limbă va scrie, cui va scrie şi despre ce?

Scriitorul e conştiinţa unui popor, spiritul care animă, inima care bate īntr-o naţiune. Dar o inimă care nu mai locuieşte īn propriul trup ce poate simţi? Ce poate şti despre durerea şi bucuria acelui trup? Cum va cunoaşte greul īmpovărării umerilor, umilinţa plecăciunii, asprimea frigului, betegirea picioarelor, neputinţa mīinilor?!

Scriitorul simte şi gīndeşte pentru un neam, neamul prin el se exprimă. Prin limbă un neam intră īn istorie, prin scriitor o cultura se naste şi moare.

O inima care nu mai locuieşte īn propriul trup va lăsa fără suflet şi fără grai un neam īntreg.

 

Slavă Domnului că acest popor n-a īncetat să pulseze īn cuget! Slavă Domnului că acest popor a avut inimi multe, care au bătut chinuit, timid, nebuneşte, neīntrerupt īnăuntru unui trup schilodit de vitregia istoriei!

Toţi Iovii acestui popor măreţ, care au crezut cu īnverşunare īn arta şi cultura neamului, īn fiinţa lor de romāni aici, īn groapa unei terori invizibile, copleşitoare, sinistre, cei care au īndurat cu dumnezeiască răbdare umilinţa şi alienarea, toţi cei care au īmpărţit destinul neamului cu poporul, toţi aceştia, poeţi, scriitori de simţire şi rostire romānescă īn care demnitatea a făcut din suflete-flăcări ce răspīndeau căldură, din spirite-lumini ce spărgeau bezne, toţi pīnă la unu au făcut cea mai sublimă politică. Arta lor subversivă sau făţişă a transmis şi va transmite, de acum multă vreme, neomenesca tortură morală aupra spiritului unui neam īntreg.

Cu inimile īnsīngerate, orbi vor umbla cīntăreţii neamului de prea crīncena jale văzută pe trupul-plagă al ţării.

Aşa va să umble poetul romān, īn homerica lui tīnguire, ca „omul cu ochii plesniţi”.**

 

______________________________________________________________________

Ion HELIADE RADULESCU http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_heliade.html

 

*Ion Heliade Rădulescu, Un fragment din Ateneul Romīn: Literatura politică īn CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE- Conferinţe ţinute la tribuna Ateneului Romān, 1989 Ed. Eminescu,Bucureşti.

 

**Omul cu ochii plesniţi, poem de St. Aug. Doinaş, din volumul „Conjuratio poetica” 1968-1976:

Aşa, şi nu altfel, mă simt fulgerat.Īntunericul

Nu-i ocroteşte decīt pe flămīnzii de ziuă.

Dar cel izbăvit din tărīmul cu vīlve

Cutreieră lumea cu ochii plesniţi.

1973

_________________________________________________

 

©Elena Malec, Bucureşti 16 oct. 1988-19 ian.1990

Text Box: ©eMalec design. All rights reserved.